Lupta pentru putere în relația de cuplu (partea II)

Continuăm discuțiile despre etapele prin care trece iubirea romantică povestind tot despre etapa de conflict. Și cred că este important ca, citind în continuare, să păstrați în vedere că este normal să avem neînțelegeri. În orice relație este natural și chiar necesar să aibă loc conflicte. Suntem toți diferiți și asta creează un cadru perfect pentru neînțelegeri – pentru că este inevitabil să nu fie aspecte în care suntem incompatibili. Putem chiar spune că, una din regulile de bază în relații este chiar incompatibilitatea – tocmai pentru ca nu avem cum să fim identici, mereu, în toate, de fiecare data. Avem nevoie de conflict pentru a ne putea conecta, a ne putea reconecta și a găsi varianta benefică pentru ambele părți. 

Revenind la discuția nostră, în articolul anterior acum discutat de doi factori care alimentează lupta pentru putere: 

1. Partenerii noștri ne strârnesc neliniștea trezind la viață anumite părți reprimate din noi 

1. Partenerii nostri au sau par să aibă aceleași trăsături negative ca părinții noștri – și asta ne amintește de vechile răni, trezindu-ne frica că vom rămâne singuri și că singuri nu ne putem descurca (că vom muri fără ei) 

Există și un ultim aspect implicat în lupta pentru putere. Acesta se referă la tendința noastră de a proiecta asupra partenerilor propriile trăsături negative pe care nu vrem să recunoaștem că le avem. Într-un alt articol regăsiți aceste trăsături definite ca sinele respins. El se referă la faptul că toți avem o latură pe care noi o vedem întunecată și pe care încercăm să o ignorăm. Această latură a noastră conține în principal două categorii de elemente: 

– diversele moduri în care ne-am adaptat la momentele dificile, traumatice din copilărie   

– trăsăturile negative ale părinților noștri. De exemplu, intoleranța unui tată sau tendința unei mame de a se subestima devin trăsături ce se transmit copiilor. Pe măsură ce copiii cresc și devin mai conștienți de ei încep să ințeleagă că nu agreează deloc aceste trăsături preluate de la tata și mama și vor face tot ce pot pentru a le îndepărta. Cu toate acestea, le vor căuta în personalitatea potențialilor parteneri. 

Și uite așa ajungem, în mod inconștient, să ne stârnim unul altuia sentimentele reprimate, să ne deschidem reciproc rănile mai vechi și să proiectăm unul asupra celuilalt trăsăturile negative și să ne simțim derutați, mânioși, deprimați și neiubiți. Și să ne învinuim partenerul pentru toată această nefericire – el/ea este cel/cea care s-a schimbat. Noi am rămas aceiași însă ei s-au schimbat față de cum erau la inceput. 

Cuprinși de disperare, începem să folosim tactici negative pentru a ne “forța” partenerii să fie mai iubitori: ne retragem noi afecțiunea și devenim mai distanți. Criticăm și suntem irascibili. Atacăm și învinovățim (“de ce întotdeuna faci…”, “cum se face că tu niciodată…”.  

De ce facem asta în loc să cerem direct ce avem nevoie? Disconfortul, teama profundă pe care o simțim ne activează cele mai vechi mecanisme de apărare, cele pe care le foloseam și când eram copii, cele care se subordoneză principiului: “urlă cât mai tare și vei primi”, “fii cât se poate de sâcâitor și cineva te va ajuta”. Însă, în loc să ajute, această strategie scade cooperarea și iubirea. Relația devine o luptă în care fiecare vrea să îl determine pe celălalt să îi satisfacă nevoile și dorințele. 

Care sunt etapele acestei lupte? H. Hendrix, psihoterapeut de cuplu și creatorul terapiei imago vorbește de 5 etape: 

1. Șocul – momentul acela în care parcă se deschide o altă lume și gândim “aceasta nu este persoana pe care o știam”. Vine cu presupunerea și teama de singurătate și de suferință;
2. Negarea – momentele în care facem tot ce putem să nu vedem trăsăturile negative ale partenerului, ne străduim să le punem într-o lumină pozitivă. Deși ne simțim trădați, încercăm să ne prefacem că lucrurile sunt in continuare la fel. 
3. Mânia – ne simțim trădați, vedem că partenerul s-a schimbat și suferim puternic fără a mai putea ascunde.
4. Negocierea – încercăm principiul “Dacă tu…atunci eu” (“dacă petreci mai mult timp cu mine, voi fi mai disponibilă în pat”, “daca mă ajuți cu…atunci și eu voi..”). Uneori funcționează pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă.
5. Disperarea – de obicei cuplurile ajunse aici fie renunță la relație fie continuă ducând o viață paralelă, încercând să gasească fericirea în afara relației. Unele însă ies mai puternice din această etapă. 

Dacă relația ta se află acum în etapa luptei de putere, în ce moment din cele 5 de mai sus te regăsești? 

Ce este dincolo de această luptă pentru putere? Cum ieșim din acest labirint de confuzie și durere? Vă invit să descoperiți împreună cu noi în articolul următor…..Cum putem avea o relație de cuplu armonioasă? – PsiHelp