Grupurile de dezvoltare personală sunt întâlniri, ideal de 8-12 persoane, care, sub îndrumarea unui psihoterapeut, creează și favorizează, într-un cadru securizant, un proces profund de cunoaștere de sine, a lumii și a relațiilor cu ceilalți.
Sunt multiple beneficiile lucrului cu sine în grup. Și acestea se completează cu cele ale lucrului în terapia individuală. Lucrul individual se centrează pe descoperire, pe a (se) înțelege și restructura emoțiile, gândurile și tiparele de comportament. În cazul grupurilor, accentul cade pe a experimenta, pe a trăi experiențele și a testa comportamentele și consecințele acestora.
5 dintre cele mai frecvente beneficii ale participării la un grup de dezvoltare personală sunt:
- Suport emoțional și conexiune umană: Grupurile de dezvoltare personală oferă un spațiu sigur în care putem împărtăși experiențele, gândurile și emoțiile. Acest lucru creează un sentiment de comunitate și conexiune, oferind fiecărui participant suport emoțional în timpul procesului de dezvoltare personală.
- Învățare prin interacțiune și feedback: Prin participarea la grupurile de dezvoltare personală, avem ocazia de a învăța unii de la alții și de a ne descoperi mai mult pe noi înșine. Împărtăşind celorlalţi, devenim mai ușor conştienti de ceea ce simțim şi de ceea ce se întâmplă în interiorul nostru – atunci când le explicăm celorlalți sau atunci când ceilalți povestesc din universul lor interior. Fiecare participant observă efectul pe care-l are asupra celuilalt, verificându-şi supoziţiile, transferurile, proiecţiile. Constată, uşurat, că lucrurile de care se temea nu i se întâmplă aici. Anxietatea faţă de ceea ce s-ar putea întâmpla se diminuează.
- Creștere și autoreflecție: Grupurile de dezvoltare personală facilitează autoreflecția și autocunoașterea. Participanții sunt încurajați să se analizeze pe ei înșiși, să exploreze motivele și și obișnuințele lor și să-și identifice valorile și interesele personale. Fără teama de a fi judecați sau respinși. Aceasta oferă oportunitatea de a crește și de a lua decizii mai conștiente de viață.
- Responsabilitate și angajament: Participarea la un grup de dezvoltare personală implică angajamentul față de propriile obiective și progresul personal. Grupul devine o sursă de responsabilitate deoarece ne permite să ne împărtășim obiectivele și suntem încurajați de ceilalți să le urmărim. Acest sentiment de responsabilitate ne ajută să rămânem motivați și să ne dedicăm obiectivelor.
- Descoperirea de noi resurse și oportunități: Grupurile de dezvoltare personală pot deschide noi uși și oportunități pentru participanți. Prin interacțiunea cu diverse persoane, putem afla despre resurse, tehnici și informații noi, precum și despre potențiale colaborări sau perspective de carieră. Această rețea de contacte pe care ne-o creăm poate juca un rol important în dezvoltarea noastră personală și profesională.
Daca vrei să discutăm mai mult aștept comentariile tale. Și dacă ești interesat să participi la grupuri de dezvoltare personală – te invit să urmărești evenimentele postate pe www.psihelp.ro sau pagina noastră facebook PsiHelp.
Psihoterapeut Ileana Socolescu
0726112161
contact@psihelp.ro