Despre Psihelp

anamariapopescu-psihoterapeut-cabinet-psihologic-consiliere-bucuresti-despre-psihelp

Sunt aici pentru tine

Sunt Ana-Maria Popescu, psihoterapeut și fondatoarea Psihelp. Dintotdeauna mi-au plăcut oamenii, mi-am dorit să le fiu alături, să-i înțeleg și am simțit să le ofer suportul atunci când aveau nevoie. Am fost totodată curioasă să mă cunosc mai bine pe mine, să înțeleg de ce anumite situații îmi trezeau emoții  greu de gestionat.  Mi-am dorit să am o profesie în care să pot face toate aceste lucruri.

Universitatea Babeș Bolyai și mai apoi Institutul de Psihoterapie Experiențială Română mi-au îndrumat pașii către viitoarea carieră profesională, aceea de psihoterapeut. Aici am avut șansa să descopăr  tainele comportamentului uman, conștientizând importanța și rolul psihoterapiei pentru o viață armonioasă. Înscrierea în Colegiul Psihologilor din România a fost pasul de la pasiune la profesie, de la vis la realitate.

Îți sunt alături, te ajut să te redescoperi, să regăsești bucuria de a trăi.

Programează o Consultație

Consilierea Psihologică

Pentru mine, psihoterapia înseamnă construirea unei relații autentice cu omul din fața mea,  pentru a-i înțelege cu adevărat contextul de viață, emoțiile și gândurile pe care le experimentează. Totodată, îi ofer consilierea psihologică  de care are nevoie pentru a-l ajuta să stabilească un contact mai bun cu sinele propriu, să-și acceseze resursele interioare, să găsească soluții pentru gestionarea situațiilor dificile pe care le traversează, încurajându-l pentru a face schimbările de care are nevoie.

Experiențele profesionale în calitate de psiholog pentru adulți, cupluri și copii mi-au întărit convingerea că viața armonioasă înseamnă a te simți ascultat, a fi înțeles fără a fi judecat, a vedea viața dintr-o perspectivă mai obiectivă, mai echilibrată.

Cred cu tărie că noi toți avem capacitatea de a găsi soluții în momentele dificile ale vieții, însă uneori  implicarea și suferința sunt atât de mari încât ne simțim blocați. Atunci avem nevoie ca cineva să ne asculte și să ne ofere suport – iar o ședință de consiliere alături de un psiholog bun ne poate scoate din impas.

  • Consiliere psihologică și psihoterapie pentru adulți
  • Consiliere psihologică și psihoterapie pentru cupluri
  • Suport psihoterapeutic pentru copii
  • Consiliere parentală
  • Consiliere psihologică și psihoterapie de familie
  • Dezvoltare personală
%d blogeri au apreciat: