Diaspora
„Știu ce ar trebui să fac, dar nu reușesc să mă țin de asta.”
Este una dintre cele mai frecvente afirmații pe care le auzim în cabinetul de psihologie. Oamenii citesc cărți, urmăresc videoclipuri despre dezvoltare personală, își propun obiective și își fac planuri. Pentru o perioadă reușesc să adopte comportamente noi, însă, în timp, ajung să revină la vechile obiceiuri.
De ce se întâmplă acest lucru?
Pentru că schimbarea autentică nu începe cu ceea ce facem, ci cu modul în care gândim, simțim și interpretăm realitatea. Comportamentul este doar partea vizibilă a unui proces mult mai profund.
De ce comportamentul este doar vârful aisbergului?
Ne este ușor să observăm comportamentele:
- procrastinarea;
- evitarea conflictelor;
- perfecționismul;
- mâncatul emoțional;
- izbucnirile de furie;
- nevoia de control;
- dificultatea de a spune „nu”.
Însă fiecare dintre aceste comportamente are rădăcini invizibile.
Sub comportament se află:
- gândurile automate;
- emoțiile;
- convingerile despre noi înșine și despre ceilalți;
- experiențele din trecut;
- nevoile emoționale;
- modul în care interpretăm ceea ce ni se întâmplă.
Atunci când încercăm să schimbăm doar comportamentul, fără să înțelegem ce îl menține, schimbarea este adesea temporară.
Este ca și cum am încerca să tăiem frunzele unei buruieni fără să scoatem rădăcina.
De ce revenim la vechile obiceiuri?
Creierul preferă ceea ce este familiar.
Chiar dacă un comportament ne face să suferim, el poate oferi un sentiment de predictibilitate sau de siguranță.
De exemplu:
- evitarea reduce anxietatea pe moment;
- perfecționismul oferă senzația de control;
- criticarea excesivă a propriei persoane poate crea iluzia că ne motivează;
- verificarea repetată a telefonului oferă o recompensă rapidă;
- retragerea din relații poate reduce temporar teama de respingere.
Aceste comportamente nu apar întâmplător. Ele au avut, la un moment dat, o funcție de protecție.
De aceea, simplul îndemn „nu mai face asta” este rareori suficient.
Schimbarea începe cu felul în care interpretăm realitatea
Nu situațiile în sine ne determină întotdeauna reacțiile, ci sensul pe care îl atribuim acestora.
Două persoane pot trece prin aceeași experiență și pot reacționa complet diferit.
De exemplu, un coleg nu răspunde la un mesaj.
O persoană poate gândi:
„Probabil este ocupat.”
Alta poate interpreta imediat:
„Am făcut ceva greșit.”
„Este supărat pe mine.”
„Nu sunt important.”
Comportamentul care urmează va fi diferit tocmai pentru că interpretarea este diferită.
În psihologie, acest proces este cunoscut de mult timp: modul în care gândim influențează ceea ce simțim, iar emoțiile influențează comportamentul.
Dacă vrem ca reacțiile noastre să se schimbe pe termen lung, este important să explorăm și să flexibilizăm felul în care interpretăm ceea ce ni se întâmplă.
Emoțiile nu sunt obstacolul, ci informația
Uneori încercăm să schimbăm comportamentul luptând împotriva emoțiilor.
Ne spunem:
- „Nu ar trebui să mă simt anxios.”
- „Trebuie să nu mai fiu furios.”
- „Nu vreau să mai simt vinovăție.”
Însă emoțiile nu sunt dușmanii noștri.
Ele transmit informații despre nevoile, valorile și limitele noastre.
Problema nu este că simțim emoții dificile, ci că, uneori, reacționăm automat la ele.
De exemplu, anxietatea poate conduce la evitare, furia la impulsivitate, iar tristețea la retragere. Dacă învățăm să recunoaștem și să tolerăm emoțiile fără a acționa imediat sub influența lor, avem mai mult spațiu pentru a alege un comportament diferit.
Convingerile pe care le purtăm cu noi
Fiecare dintre noi dezvoltă, de-a lungul vieții, convingeri despre sine și despre lume.
Unele dintre ele sunt utile:
- „Pot învăța din greșeli.”
- „Nu trebuie să fiu perfect pentru a fi valoros.”
- „Pot cere ajutor atunci când am nevoie.”
Altele ne limitează:
- „Trebuie să mă descurc singur.”
- „Dacă greșesc, voi fi respins.”
- „Valoarea mea depinde de performanță.”
- „Trebuie să îi mulțumesc pe toți.”
Aceste convingeri influențează comportamentul chiar și atunci când nu suntem conștienți de ele.
De aceea, schimbarea profundă presupune și explorarea acestor mesaje interioare.
Schimbarea înseamnă și o altă relație cu noi înșine
Mulți oameni încearcă să se schimbe prin critică.
„Trebuie să mă mobilizez.”
„Sunt prea slab.”
„Nu am voință.”
Pe termen scurt, autocritica poate crea impresia de motivație. Pe termen lung, însă, ea este asociată mai degrabă cu rușinea, evitarea și renunțarea.
Schimbarea durabilă apare mai frecvent atunci când reușim să ne privim cu curiozitate și compasiune.
În loc să ne întrebăm:
„Ce este în neregulă cu mine?”
Putem încerca:
„Ce încearcă acest comportament să facă pentru mine?”
„Ce nevoie încearcă să protejeze?”
„Există și o altă modalitate de a avea grijă de această nevoie?”
Aceste întrebări nu justifică un comportament care ne face rău, dar ne ajută să îl înțelegem. Iar înțelegerea creează spațiu pentru schimbare.
Cum arată o schimbare autentică?
Schimbarea nu înseamnă doar să faci altceva.
Înseamnă să începi să privești diferit:
- propria persoană;
- emoțiile tale;
- greșelile;
- relațiile;
- dificultățile;
- succesul și eșecul.
Atunci când aceste perspective se transformă, comportamentele noi apar mai natural și necesită mai puțin efort pentru a fi menținute.
Nu pentru că ai mai multă voință, ci pentru că acțiunile tale sunt în acord cu felul în care ai început să înțelegi lumea și pe tine însuți.
Cum putem începe această transformare?
Nu există o rețetă universală, însă câteva întrebări pot reprezenta un bun punct de plecare:
- Ce încerc să schimb la mine?
- Ce emoții apar înainte de comportamentul pe care vreau să îl modific?
- Ce îmi spun în acele momente?
- Ce cred despre mine atunci când greșesc?
- Ce nevoie încearcă acest comportament să îmi satisfacă?
- Există și alte modalități, mai sănătoase, prin care pot răspunde acelei nevoi?
Aceste întrebări nu oferă răspunsuri rapide, dar deschid un proces de autocunoaștere care poate susține schimbări autentice.
Rolul psihoterapiei în schimbare
Psihoterapia nu urmărește doar eliminarea unui comportament problematic. Ea oferă un spațiu în care putem înțelege mecanismele care îl susțin.
Pe parcursul procesului terapeutic, oamenii învață să observe legătura dintre gânduri, emoții și comportamente, să identifice convingerile care îi limitează și să experimenteze modalități noi de a se raporta la ei înșiși și la ceilalți.
Atunci când această schimbare interioară are loc, comportamentele încep adesea să se modifice ca o consecință firească, nu ca un efort permanent de autocontrol.
În loc de concluzie
Este firesc să ne dorim soluții rapide. Să vrem să renunțăm la un obicei peste noapte sau să devenim, dintr-o dată, mai calmi, mai încrezători sau mai organizați.
Însă schimbarea profundă nu se produce doar la nivelul acțiunilor. Ea începe în felul în care ne înțelegem pe noi înșine, în modul în care interpretăm realitatea și în relația pe care o avem cu propriile emoții.
Atunci când schimbăm doar comportamentul, este posibil să obținem rezultate temporare. Când schimbăm însă perspectiva din care privim lumea și pe noi înșine, comportamentele noi au șansa de a deveni parte din cine suntem, nu doar ceva ce ne străduim să facem.
Poate că adevărata întrebare nu este „Cum mă oblig să mă comport diferit?”, ci „Ce trebuie să înțeleg despre mine pentru ca acel comportament să nu mai fie necesar?”
Dacă simți ca starea ta de bine ar avea de câștigat dacă ne-am auzi și îți dorești să discuți cu un psihoterapeut, îmi poți scrie un mesaj pe [email protected] sau poți realiza o programare online pentru o ședință de consiliere individuală.
Cu drag,
Psihoterapeut Psihelp